Școala de Șoferi DriveSchool - Servicii

Jungla din trafic nu iartă lipsa de experiență

Serviciile pe care le oferim respectă normele atât legale, cât și deontologice, care să te ajute să devii un șofer desăvârșit

În orice domeniu ai vrea să înveți, este important să începi de la mic la mare, de la simplu la complex. Așa cum în școală nu poți învăța ecuația de gradul 2 fără să știi tabla înmulțirii, așa și atunci când vrei să înveți să conduci, trebuie să începi cu bazele, apoi să evoluezi.

Indiferent că îți dorești să devii pilot de curse sau un simplu șofer care să se bucure de libertatea de a călători oriunde, fără limitări în ceea ce privește mijloacele de deplasare, serviciile școlii de șoferi Drive School sunt în așa fel structurate, încât să îți ofere certitudinea că te vei descurca în trafic. Chiar dacă pentru mulți dintre cursanții noștri pedala de ambreiaj nu este o necunoscută, vom atinge absolut toate subiectele necesare pentru dobândirea permisului, astfel încât să avem în continuare certitudinea că șoferii care ies de pe porțile școlii se vor descurca exemplar. Astfel, îți putem oferi toate serviciile necesare pentru promovarea examenului de conducere.

La volan
La volan in trafic
Predare curs

Cursurile teoretice auto categoria B sunt piatra de temelie a „meseriei” de șofer

A fi șofer nu este doar un hobby, chiar dacă îți place să conduci, ci este și o responsabilitate, o meserie care, dacă e făcută prost, se plătește scump. De la micile gafe care te pot transforma peste noapte în vedetă pe internet, la greșelile grave în trafic, unele soldate cu accidente sau chiar răniri, toate acestea pot fi evitate dacă există seriozitate în ceea ce privește participarea la cursurile teoretice.

Deși majoritatea dintre cursanți sunt nerăbdători să se urce la volan, fără această parte introductivă, nu ar exista o bază de la care să pornim. De aceea am ales să nu o lăsăm de izbeliște, motiv pentru care, suntem printre puținii din București unde participarea fizică la aceste cursuri este obligatorie.

Cursurile practice auto categoria B formează caracterele puternice ale șoferilor de mâine

Profesorii buni au calitatea de a ne rămâne în minte întreaga viață. La fel este și în cazul instructorilor auto. Școala de șoferi este o experiență care nu se uită niciodată. De aceea, vrem să îți aduci aminte de ea cu drag și recunoștință. După ce ai stăpânit perfect partea teoretică, intervine partea practică, unde, alături de instructorul ales pe personalitatea ta, vei desluși în trafic și în poligon tainele condusului. Este cea mai frumoasă experiență a școlii de șoferi și cea în care te vei forma ca viitor conducător auto.

În funcție de personalitatea ta, chiar dacă programa cursurilor este aceeași pentru fiecare cursant, abordările vor fi diferite, de la caz la caz, astfel încât să ne asigurăm că în ziua examenului stăpânești toate manevrele cerute.

Află mai multe despre cursuri
Masina poligon

Pentru cursanții de altă naționalitate, oferim și cursuri complete în limba engleză

Experiența ne-a învățat că perfecționarea constantă este cheia unor servicii de calitate. Și pentru că am observat că în piață există o lipsă în ceea ce privește școala de șoferi în limba engleză, am decis să dezvoltăm un departament care să se ocupe într-un mod profesionist de cursanții străini.

Ne-am pus la punct cu termenii tehnici și specifici, ne-am perfecționat, ne-am dezvoltat abilitățile de comunicare cursivă, iar acum putem spune că suntem printre cei mai buni în București.

Masina rosie
Baiat cu cheie auto

Ținta este 26 de puncte la sală, nu minimul de 21

Legea e lege, dar noi te vom ajuta să navighezi și să înțelegi cu claritate termenii din spatele unor formulări uneori greoaie

Tuturor cursanților le este frică de capitolele de contravenții, dar mai ales de cel cu elementele tehnice și mecanice. Le vom clarifica pe toate tocmai pentru că experiența instructorilor noștri o folosim pentru ca tu să fii în clar, în mod logic și fără să înveți pe de rost inutil „poezii”.

Pe lângă cursul teoretic predat de instructorii noștri, vei avea posibilitatea să parcurgi în ritmul tău propriu legislația și de pe platforma online Drive School la care vei avea acces imediat ce ne vei deveni cursant. Asta pentru că știm cât de importantă este partea de legislație. Să nu uităm, dacă nu treci sala, degeaba ești un șofer desăvârșit în practică, pentru că nu vei avea ocazia să apeși pedala de accelerație

Citește mai mult