Semnificatia semaforului

Circulaţia rutieră în oraşele mari este mult îngreunată şi de şoferii care pur şi simplu nu ştiu să conducă. Astăzi vorbim despre semaforul intermitent de dreapta. Există numeroase situaţii în care, necunoscând legislaţia, mai mult încurcă. Apoi, mai există şi categoria tupeiştilor la volan, a celor care nu au răbdare şi nici înţelegere faţă de cei care circulă regulamentar.    Un caz des întâlnit în care mulţi şoferii nu ştiu ce trebuie să facă este cel în care întâlnesc semaforul intermitent de dreapta. Acest semafor le dă dreptul să pătrundă în intersecţie, chiar dacă semaforul principal arată culoarea roşie. Cu condiţia însă ca banda să fie liberă. De cele mai multe ori însă, cei care se opresc în faţa semaforului intermitent, aşteptând verde pentru a se deplasa înainte, sunt claxonaţi, înjuraţi, atenţionaţi de cei din spate.    Nicolae Istrat, fost angajat al Poliţiei Rutiere Timiş, ieşit la pensie, membru în comisia de examinare a celor care dau examene pentru permis auto, ne-a explicat ce rol are acest semafor intermitent şi cum se circulă corect. „Semaforul intermitent, care este montat în intersecţii, reprezentat printr-o săgeată şi o lumină de culoare verde, este un semafor adiţional. Semaforizarea de bază este compusă din semaforul care are culorile roşu, galben şi verde. Acest semafor adiţional intră în funcţiune când semaforul de bază este pe culoarea roşie. Normal, în acest caz traficul este oprit. În anumite momente, când traficul este mai rarefiat, nu este aglomerat, semaforul intermitent permite pătrunderea în intersecţie cu viraj spre dreapta, chiar dacă semaforul de bază ne arată culoarea roşie. Asta nu înseamnă că cei aflaţi pe banda unu de circulaţie sunt obligaţi să elibereze banda de circulaţie, să dea liber celor care vor să vireze la dreapta. Când ne deplasăm în direcţia înainte avem dreptul să ocupăm oricare dintre benzile de circulaţie, cu excepţia situaţiei în care este prevăzut altfel prin marcaje sau indicatoare. Aşadar,  avem dreptul să ocupăm banda 1 dacă vrem să mergem înainte! Ne punem în mişcare când semaforul de bază de arată culoarea verde. Nu este interzis să ne postăm pe banda 1 de circulaţie, cu excepţia în care avem marcajul pe carosabil care ne obligă să virăm la dreapta! Doar în acest caz nu putem să ocupăm aceasta bandă decât atunci când facem la dreapta”, a explicat Nicolae Istrat.    Chiar Istrat a avut neplăcerea de a se întâlni cu agresivitatea şoferilor. „Eram pe banda 1 şi aşteptam culoarea verde să merg înainte. A venit unu şi a bătut în geam. Culmea, eram chiar îmbrăcat în uniformă de poliţist. Când am dat geamul jos, acesta mi-a spus pe un ton răstit: . Eu i-am răspuns: . Din păcate unii şoferi nu cunosc semnificaţia semaforului intermitent, iar alţii, cu îndrăzneală şi tupeu, le cer celor din faţa lor să se dea la o parte, pentru că ei se grăbesc. Am spus, virajul la dreapta pe semafor intermitent se poate face doar dacă traficul ne permite. Dar şi atunci ne intersectăm cu vehiculele sau cu pietonii care circulă pe culoarea verde. Putem să pătrundem în intersecţie numai dacă nu stânjenim traficul. Trebuie să permitem maşinilor şi pietonilor care au acest drept să treacă. Acel semafor intermitent de dreapta nu ne dă dreptul să nu acordăm prioritate pietonilor”, a mai spus Nicolae Istrat.   Apropo de circulaţia pe banda 1, acesta este reglementată clar în Codul rutier, care prevede că benzile de circulaţie se ocupă începând cu banda 1.    „Banda 1 trebuie să fie cea mai aglomerată bandă. Banda 2 se foloseşte atunci când efectuăm o depăşire a autovehiculelor care circulă cu o viteză mai mică. Ca pe autostradă. Dacă şi banda 2 e ocupată, putem circula pe banda 3, dar numai dacă circulăm mai tare şi când depăşim autovehiculele care sunt pe banda 2. Dacă banda 2 e liberă, suntem obligaţi să revenim pe această bandă. Iar dacă banda 1 e liberă, suntem obligaţi să revenim pe banda 1. Gradul de ocuparea a benzilor de circulaţie trebuie să scadă, pordind de la bordură, axul drumului, şi nu invers, cum din păcate întâlnim de multe ori în traficul nostru”, a explicat Nicolae Istrat.

DIRECTOR: Nicolae Comandatu

Citeste mai mult: adevarul.ro

2 thoughts on “Mulţi şoferi nu cunosc semnificaţia semaforului intermitent de dreapta. Tupeiştii abuzează ilegal de claxoane…”
  1. Schimbarea de banda de pe 1 pe banda 2 nu se consideră depășire la fel și de pe banda 2 pe banda 3 se numește schimbare de bandă. Iar semaforul cu intermitent la dreapta este acolo pentru ca banda este de dreapta dedicat atunci când semaforul principal este roșu, iar atunci când semaforul principal este verde se consideră banda de mers înainte sau la dreapta. Acel semafor adițional a fost montat pentru a fluidifica traficul în intersecție dar și pentru ca intersecția permite montarea unui asfel de semafor. Și ca o concluzie spun ca acest articol este scris la fel cum se circulă în București. …..

  2. Florin , sa inteleg ca domnul examinator – fost politist la rutiera habar nu are ce vorbeste , in schimb tu stii cum stau lucrurile. Ai fost cumva superiorul d-lui politist ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.