Permis de conducere numai cu 10 clase

Folosești Waze?! Poți rămâne fără permis! „Sunt foarte aspre noile modificări”

Folosești Waze ?!

 

 

 

Noile modificări ale Codului Rutier vin cu sancțiuni drastice pentru conducătii auto. Reprezentanții Poliției Române au venit cu o serie de precizări legate de felul în care vor putea fi folosite telefoanele mobile în mașină. Până și butonul aplicațiilor de tip Waze va fi interzis.

 

 

 

 

Rămâi fără permis dacă mai încalci și altă regulă de circulație 

 

 

„Aceste modificări vor intra în vigoare în data de 12.10.2019. Sunt mult mai aspre sancțiunile, în acest moment conducătorul auto care folosește telefonul mobil, pentru că este aceeași situație, faptul că îl ține în mână și vorbește la telefon sau tastează, este sancționat cu 2 sau 3 puncte de amendă și 2 puncte de penalizare. Din octombrie, amenda este de la 6 la 8 puncte și 4 puncte de penalizare pentru simpla contravenție de utilizare a telefonului mobil. O altă situație care va fi foarte disputată și discutată este aceea în care concomitent cu utilizarea telefonului mobil, șoferul mai încalcă o altă regulă de circulație. Atunci, pe lângă sancțiunea de 4 sau 5 puncte de amendă, legea mai prevede și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Sunt foarte aspre noile modificari” ,a declarat pentru B1.ro Claudiu Costea, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră București.

 

 

 

 

Șoferii vor putea totuși folosi telefonul dacă sunt blocați în trafic sau la semafor, mai spune reprezentantul Poliției.

 

 

 

 

 

 

„Contravenția se săvârșește atunci când ne aflăm în timpul deplasării, în timpul condusului, atunci se săvârșește contravenția de utilizare a telefonului. Dacă suntem în trafic într-o coloană, într-un ambuteiaj, sau dacă suntem la semafor opriți, atunci putem folosi ce vrem noi”, a explicat reprezentantul Brigăzii Rutiere.

 

 

 

Șoferii nu vor mai putea să folosească aplicația Waze chiar dacă au tablete montate pe bordul mașinii sau dacă au telefonul pe un suport special.

 

 

„Este un dispozitiv mobil cu redare text sau video, deci intră și el în categoria dispozitivelor mobile, waze, aplicație GPS, tabletă, navigația mașinii, orice se folosește cu mâna în timpul deplasării se săvârșește practic contravenția aceasta”, a declarat Claudiu Costea.

 

 

SURSA: Capital.ro

Te-ar putea interesa și:  Chestionare auto identice cu cele de la examen

Inapoi la prima pagina

Director: Nicolae Comandatu

Write a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.