Permis de conducere numai cu 10 clase

Cod Rutier 2019: O nouă regulă intră în vigoare de la 1 iulie. N-ai carte, n-ai permis de conducere

 

 

 

Codul Rutier se schimbă din nou. Începând cu data de 1 iulie 2019, cei care doresc să obțină permisul de conducere trebuie să aibă minimum 10 clase terminate. De asemenea, potrivit noilor reglementări, persoanele în vârstă care conduc autoturisme pe drumurile publice trebuie să facă mai des controlul medical.

 

Chestionare auto

 

.

Legislația rutieră s-a schimbat în dese rânduri în ultimii ani. Numărul tot mai mare de accidente rutiere și de conflicte produse în trafic au dus la modificarea Codului Rutier, atât prin majorarea amenzilor aplicate pentru diversele contravenții, cât și prin reguli mai drastice în ceea ce privește obținerea permisului de conducere.

.

 

 

 

În primul rând schimbările din Codul Rutier îi vizează pe cei care vor să obțină permisul de conducere. Dacă până acum era necesar să împlinești vârsta de 18 ani pentru a putea susține examenul auto, începând cu 1 iulie 2019 va fi necesar, de asemenea, să ai minimum 10 clase terminate.

 

 

 

O altă reglementare vizează persoanele în vârstă care au permis auto și conduc mașini pe drumurile publice. Acestea vor trebui să meargă mai des la controlul medical, pentru a obține avizul medicului potrivit căruia sunt apte pentru a se urca la volan.

Codul Rutier care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019 a suferit o serie de modificări. Spre exemplu, sunt prevăzute sancțiuni mult mai mari pentru cei care folosesc telefonul la volan, acesta fiind una dintre cauzele care duc la producerea accidentelor rutiere. În plus, cei care sunt prinși că vorbesc la telefon în timp ce conduc riscă să rămână fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Pentru viitorul apropiat, legiuitorii au în vedere monitorizarea video a probei practice pentru obținerea permisului auto, pentru a nu mai exista cazuri în care se plătesc sume de bani pentru favorizarea anumitor persoane.

SURSA: https://a1.ro

Inapoi la prima pagina

DIRECTOR: Nicolae Comandatu

Fericirea artificiala

Fericirea artificială – problema secolului 21!

Când aveți o mașină de lux, haine frumoase, o casă scumpă și alte atribute ale unui statut social înalt, începeți să vă simțiți astfel de parcă ați fi mai superior celor care nu au aceste lucruri. Priviți vecinul, care are o mașină mai ieftină și sunteți sigur, că diferența dintre voi se datorează faptului că sunteți mai bun, mai ingenios și câștigați mai bine. De aceea vecinul este sărac, iar dvs bogat.

Fericirea artificiala
Fericirea artificiala

Vă gândiți că vecinul, cu siguranță crede că sunteți un tip deosebit, odată ce aveți o mașină atât de scumpă. Acest gând vă încălzește inima și vă face să vă apreciați mai mult.  Vă simțiți foarte important când treceți pe lângă acest vecin sau când vă apropiați de o intersecție în care sunt doar mașini mai ieftine decât a dvs.

 

Dacă vecinul are o mașină mai scumpă, acest lucru vă afectează invers, vă scade respectul de sine. În această situație veți încerca să vă întoarceți poziția de superioritate. Acest lucru este valabil nu doar în cazul mașinilor.

De fiecare dată când cineva din mediul dvs va avea ceva mai scump, vă veți aprecia mai puțin. Iar atunci, când o persoană din anturajul dvs va avea ceva mai ieftin sau de o calitate mai rea, simțul de superioritate se va întoarce. Chiar și propria fericire va ajunge să depindă de acest fapt.

Charles de Montesquieu, un scriitor și filosof, cândva a spus – dacă am fi dorit doar să fim fericiți, ar fi foarte ușor să realizăm acest lucru; dar noi vrem să fim mai fericiți decât alții și acest lucru este aproape imposibil, deoarece întotdeuna tindem să credem că alții sunt mai fericiți decât noi.

În goana după o fericire artificială, oamenii devin dependenți, doresc cu orice preț să-și mențină poziția de superioritate în raport cu oamenii din jurul lor. Ei își cumpără un telefon nou, își schimbă mașina, poartă blugi scumpi și instalează mobilă de lux, pentru eventualitatea că vor avea vreodată oaspeți și se folosesc doar de parfumuri scumpe, pentru a-și accentua gustul și rafinamentul.

Având în vedere cât de scump poate costa un parfum, deseori persoanele arogante – sunt și oameni cu datorii foarte mari.

În acest mod unii, fiind în căutarea fericii devin dependenți de credite. Cel mai rău pentru ei, este să coboare la nivelul celor, pe care îi consideră inferiori și pentru ca acest lucru să nu se întâmple, ei sunt pregătiți să plătească orice preț.

Viața acestor oameni devine o minciună. Ei ajung să-i mintă nu doar pe cei din jur, dar se mint și pe ei. Aceste persoane, chiar ajung să creadă că sunt mai superiori și ignoră faptul că acest statut este rezultatul unor datorii pe care trebuie să restituie toată viața.

La un moment dat, când băncile nu mai dau bani și dispare această sursă de bucurie și fericire, aceste persoane ajung într-o depresie profundă. În același timp, ei dau vina, de obicei, pe băncă, guvern, viața grea sau pe angajatorul care nu le oferă un salariu echitabil. Singura persoană pe care nu o vor învinui niciodată – sunt chiar ei. La urma urmei, tot ce și-au dorit acești oameni, a fost doar să fie ”ca alții” și să nu rateze cei mai importanți ani din viață! Cum ar fi putut ei să fie de vină pentru situația economică critică în care sunt?

În concluzie, credem că ar trebui să cităm cuvintele lui Henry Ford:

„Nu trebuie să stau într-un hotel scump, pentru că nu văd niciun motiv să plătesc prea mult pentru lucruri inutile. Oriunde aș fi, sunt – Henry Ford. Nu văd o diferență prea mare în hoteluri, pentru că și într-un hotel ieftin pot să mă odihnesc la fel de bine ca într-un hotel scump. Și acest palton – aveți dreptate, l-a purtat încă tatăl meu, dar nu mai contează, deoarece și în acest palton rămân să fiu Henry Ford. Fiul meu este încă prea tânăr și nu are experiență, de aceea îi este frică de ceea ce vor gândi oamenii dacă el va sta într-un hotel ieftin. Eu, însă, nu sunt îngrijorat de ceea ce vor crede alții despre mine, deoarece îmi știu adevărata valoare. Am devenit miliardar pentru că știu să număr banii și pot deosebi valorile reale de cele false.”

Inapoi la prima pagina

DIRECTOR: Nicolae Comandatu

SURSA: https://fasingur.info